Deși factoringul este o soluție financiară eficientă și tot mai accesibilă în România, multe companii încă ezită să îl utilizeze. În ciuda beneficiilor clare, precum accesul rapid la lichidități, flexibilitatea și reducerea riscului de neplată, rata de adoptare a acestui instrument rămâne relativ scăzută în comparație cu alte piețe europene. Motivele sunt multiple, dar cele mai importante țin de barierele psihologice și de lipsa de informare.
În România, cultura financiară a mediului de afaceri este încă marcată de o anumită prudență excesivă în privința serviciilor financiare care nu fac parte din sfera clasică a creditării bancare. Mulți antreprenori nu înțeleg în profunzime cum funcționează factoringul, îl confundă cu alte forme de împrumut sau se tem că vor pierde controlul asupra afacerii lor dacă își cesionează creanțele. Aceste percepții greșite sunt adesea alimentate de lipsa de educație financiară, dar și de o comunicare insuficientă din partea furnizorilor de servicii de factoring.
Neîncredere și confuzie legată de mecanismul factoringului
Una dintre principalele bariere psihologice care împiedică adoptarea factoringului este neîncrederea antreprenorilor în mecanismul de cesiune a creanțelor. Mulți patroni de firme consideră că, prin cedarea facturilor către o terță parte, pierd controlul asupra relației cu clientul sau expun informații sensibile despre afacerea lor. Această percepție este adesea legată de necunoașterea faptului că factoringul nu implică cedarea contractului comercial, ci doar a dreptului de încasare a sumei datorate.
În cazul factoringului deschis, în care clientul este informat că trebuie să plătească direct către firma de factoring, unii antreprenori se tem că vor fi percepuți ca fiind în dificultate financiară. Această temere, deși nefondată, persistă în special în rândul firmelor mai mici, care nu au experiență cu astfel de instrumente.
Confuzia între factoring și creditul bancar este o altă problemă. Factoringul este adesea perceput ca un tip de împrumut, ceea ce îl face mai puțin atractiv pentru companiile care doresc să evite îndatorarea. În realitate, factoringul este o operațiune de vânzare a creanțelor, nu un credit, ceea ce înseamnă că nu afectează gradul de îndatorare al firmei și nu implică rambursări lunare.
Lipsa de informare și educație financiară aplicată
O cauză majoră pentru care factoringul este insuficient utilizat în România este lipsa de informare și de educație financiară aplicată. Multe firme, în special IMM-urile și microîntreprinderile, nu au acces la consultanți financiari sau la specialiști care să le explice avantajele și modul de funcționare al acestui instrument. În plus, oferta de factoring este adesea prezentată într-un limbaj tehnic, greu de înțeles pentru antreprenorii care nu au o pregătire economică formală.
Materialele informative disponibile pe piață sunt fie limitate, fie concentrate pe aspectele comerciale, fără a oferi o imagine clară a beneficiilor strategice pe termen lung. De asemenea, lipsa exemplelor concrete, a studiilor de caz sau a poveștilor de succes contribuie la percepția că factoringul este un serviciu complicat, destinat doar firmelor mari sau celor aflate în criză de lichidități.
În școli, universități și chiar în programele de formare antreprenorială, factoringul este rareori abordat. Acest gol educațional lasă loc prejudecăților și fricii de necunoscut. În lipsa unei baze clare de înțelegere, mulți antreprenori preferă să evite complet această opțiune, chiar dacă ar putea beneficia direct de pe urma ei.
Costuri percepute și comparația cu creditul bancar
O altă barieră importantă este percepția greșită asupra costurilor factoringului. Mulți antreprenori români consideră că factoringul este scump, fără a lua în calcul valoarea beneficiilor obținute: accesul rapid la lichidități, protecția împotriva neplății și externalizarea procesului de colectare a creanțelor.
În realitate, costurile factoringului variază în funcție de valoarea facturilor, riscul asumat de firma de factoring și termenul de plată. În multe cazuri, acestea sunt comparabile sau chiar mai avantajoase decât cele ale unui credit bancar, mai ales dacă se consideră timpul economisit și reducerea riscurilor operaționale.
Totuși, pentru a înțelege acest aspect, este necesară o analiză clară a raportului cost-beneficiu, pe care mulți antreprenori nu o fac, fie din lipsă de date, fie pentru că nu au instrumentele necesare. În plus, lipsa transparenței din partea unor furnizori de factoring, care nu explică toate comisioanele și condițiile de lucru, contribuie la perpetuarea ideii că factoringul este dificil și scump.
În concluzie, factoringul este o soluție viabilă și eficientă pentru multe dintre problemele de lichiditate cu care se confruntă firmele din România. Cu toate acestea, barierele psihologice, lipsa de informare și percepțiile greșite despre costuri împiedică o utilizare pe scară largă. Pentru a schimba această realitate, este nevoie de o mai bună educație financiară, de exemple concrete de succes și de eforturi susținute din partea furnizorilor pentru a comunica clar, transparent și orientat către nevoile reale ale antreprenorilor. Numai astfel factoringul își va atinge adevăratul potențial pe piața românească.